ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primarul general al capitalei a anunțat că toți pretorii vor fi eliberați din funcții

09:53 | 25.11.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a anunțat luni, 25 noiembrie, că toți pretorii vor fi eliberați din funcții. Ulterior, aceștia vor fi numiți din nou în aceleași posturi, pentru o perioadă de trei luni, informează MOLDPRES.

Totodată, Ion Ceban a precizat că în ceea ce privește fostul pretor al sectorului Ciocana, Galina Bostan, și fostul pretor al sectorului Botanica, Oleg Rățoi, care au fost restabiliți în funcții prin decizia instanței de judecată, vor fi din nou demiși prin dispoziția primarului.

„Ceea ce ține de Rațoi și Bostan - ei nu se mai întorc, iar pe ceilalți pretori vă reconfirmăm în funcții pe un termen de trei luni de zile ca să vedem cum trece iarna, cum faceți față la toate aceste lucruri. E în interesul dvs. să faceți față bine acestor provocări și știu că puteți dacă depuneți efort”, a declarat Ion Ceban. 

Dispozițiile de eliberare și de numire a pretorilor urmează a fi pregătite de Direcția juridică și semnate de primarul general. 

img19009519

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!