ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

63 de companii vor primi granturi prin programul PARE 1+1

18:53 | 23.12.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. Un număr de 63 de proiecte investiționale noi vor beneficia de susținere financiară în sumă totală de 15,6 mln lei prin Programul de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, destinat lucrătorilor migranți sau rudelor de gradul întâi ale acestora. Contractele de finanțare nerambursabilă au fost semnate luni, 23 decembrie, la Chișinău, transmite MOLDPRES.

Directorul general al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Iulia Costin, a declarat la eveniment că beneficiarii Programului pot fi eligibili și în cadrul altor programe de finanțare lansate de stat. „Îmi doresc ca resursele primite din partea statului să se multiplice, să le puteți investi și adăuga la ele resursele din alte instrumente financiare existente în Republica Moldova”, a precizat Iulia Costin.

Dintre cele 63 de întreprinderi care vor beneficia de finanțare, 34 sunt din sectorul agricol, 15 își desfășoară activitatea în industrie și alte 14 activează în domeniul prestării serviciilor. Companiile sunt localizate în 23 raioane ale țării, circa 78 % dintre ele activând în mediul rural. 

Potrivit datelor ODIMM, cei 63 de beneficiari investesc remitențele provenite din 12 state, inclusiv Belgia, Germania, Federația Rusă, Franța, Irlanda, Israel, Italia, Marea Britanie ș.a.  

Programul „PARE 1+1” este implementat de ODIMM din anul 2010 și are drept scop mobilizarea resurselor umane și financiare ale moldovenilor aflați la muncă peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova. Programul este finanțat din bugetul de stat și suplinit din fondurile Uniunii Europene. Acesta va fi extins până în anul 2021.

De la lansarea programului și până în prezent, 1507 întreprinderi au beneficiat de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 306,66 mln lei, care au generat investiții în economie de peste 925 mln lei.

img19010570

img19010570

img19010570

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!