ro

 

Economie
20 Octombrie, 2026 / 21:44
/ 20 Iulie, 2020

Guvernul a aprobat proiectul legii privind asigurarea subvenţionată în agricultură

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/.  Guvernul, întrunit luni în şedinţă, a aprobat şi va prezenta  Parlamentului spre examinare proiectul de lege privind asigurarea subvenţionată în agricultură, transmite MOLDPRES.

Această lege are ca scop stimularea producătorilor agricoli în asigurarea intereselor patrimoniale împotriva riscurilor specifice activităților agricole și protejarea intereselor acestora în procesul de asigurare.

De asemenea,  legea va  reglementa relaţiile dintre asigurători şi producătorii agricoli, care apar în procesul asigurării în agricultură, precum și relațiile care se stabilesc între aceștia, pe de o parte, și autoritățile publice, pe de altă parte, în legătură cu subvenţionarea de către stat a primelor de asigurare.

Potrivit ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ion Perju, sectorul agricol este foarte vulnerabil la calamităţile naturale, iar asigurările în agricultură reprezintă un mecanism viabil de lungă durată, susţinut de stat, care va proteja fermierii. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

FOTO // Trei sectoare de drum național din raioanele Ungheni și Rezina, reparate cu peste 8 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Euro își menține valoarea, iar dolarul se ieftinește. Cursul valutar stabilit de BNM pentru astăzi

/ Acum 2 zile

Stupine, degustări de miere și trasee tematice, noi oportunități pentru turismul rural

/ Acum 2 zile

Republica Moldova intră pregătită în iarnă. Cum pot gospodăriile să reducă facturile la energie

/ Acum 3 zile

Câștigătorii concursului „Noutatea Anului – 2026”, premiați în cadrul expozițiilor MOLDAGROTECH și FARMER

/ Acum 4 zile

ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică

/ Acum 4 zile

VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor

/ Acum 4 zile

FOTO // Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a testat noul traseu feroviar Chișinău – Revaca – Sângera

/ Acum 4 zile

VIDEO // O familie de oieri din Moldova a stabilit un record național cu o brânză de 30,7 kilograme

/ Acum 4 zile

GALERIE FOTO // O brânză de 30,7 kilograme a stabilit un record național la Moldexpo

/ Acum 4 zile

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, anunță nereguli fiscale în sectorul taxi şi cere reguli egale pentru toți operatorii: „O asemenea situație este inacceptabilă”

/ Acum 4 zile

Victoria Belous, la reuniunile FMI și Băncii Mondiale: „Stabilitatea finanțelor publice este esențială pentru dezvoltarea durabilă”

/ Acum 4 zile

Guvernul a inițiat o evaluare aprofundată a activității Yandex Go în Republica Moldova