ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Decizia de deschidere a secțiilor de votare în străinătate va fi luată cu 35 de zile înainte de alegeri

13:45 | 29.07.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Decizia de deschidere a secțiilor de votare în străinătate va fi luată cu 35 de zile înainte de data alegerilor, transmite MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale, numărul de secții de votare care vor fi deschise în străinătate depinde de mai mulți factori: numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent, numărul înregistrării prealabile a cetățenilor Republicii Moldova pentru participarea la vot, informațiile oficiale obținute de către Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință referitoare la pandemia de COVID-19.

La 1 noiembrie, în Republica Moldova se vor desfășura alegeri prezidențiale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!