ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O comisie parlamentară va ancheta modul de exploatare a mineralelor

10:53 | 25.11.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Parlamentul va institui o comisie de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile. Comisia juridică, numiri și imunități a Legislativului a aprobat astăzi un proiect de lege în acest sens, comunică MOLDPRES.

Potrivit proiectului, comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile de domeniu, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta Parlamentului, în termen de 90 de zile, raportul cu privire la rezultatele și concluziile anchetei.

Comisia de anchetă va fi compusă din deputați ai tuturor fracțiunilor parlamentare, care vor evalua cadrul legal existent, ce reglementează domeniul și carențele generate de acesta.

Proiectul de hotărâre urmează a fi dezbătut în ședința plenară a Parlamentului.

img20009303

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!