ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Luxemburgul va sprijini R. Moldova în implementarea agendei de reforme şi modernizarea țării

09:23 | 02.12.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a purtat o discuție telefonică cu Jean Asselborn, ministrul Afacerilor Externe și Europene al Marelui Ducat de Luxemburg, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al MAEIE.

Discuția celor doi miniștri a oferit posibilitatea realizării unui schimb de opinii pe teme de interes comun referitoare la perspectivele dezvoltării relațiilor bilaterale dintre ambele state, inclusiv subiecte de pe agenda europeană a Republicii Moldova.

Diplomatul moldovean a adus mulțumiri autorităților luxemburgheze pentru sprijinul constant în realizarea politicilor de dezvoltare şi a reformelor orientate spre modernizarea Republicii Moldova şi a exprimat gratitudine pentru asistența tehnică şi financiară oferită de Luxembourg în domenii prioritare pentru țara noastră.

În context, interlocutorii au discutat despre modalitățile prin care guvernul luxemburghez poate sprijini în continuare parcursul european al Republicii Moldova. La rândul său, ministrul Jean Asselborn a încurajat procesul de implementare a agendei de reforme şi modernizare a țării prevăzută de Acordul de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană și a reiterat sprijinul Luxemburgului în acest sens.

Alte subiecte de pe agenda convorbirii au vizat buna colaborare dintre ambele țări în cadrul organizațiilor regionale și internaționale, inclusiv teme de actualitate de pe agenda multilaterală.

La final, șeful diplomației moldovene l-a invitat pe omologul său să efectueze o vizită la Chișinău.

foto: MAEIE

img20009540

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!