ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciile de întreținere a drumurilor din capitală au intervenit pe parcursul nopții pentru combaterea poleiului

10:30 | 02.02.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 2 feb. /MOLDPRES/. Pe parcursul nopții trecute, serviciile municipale de întreținere a drumurilor și cele ale Regiei locativ-comunale și amenajare din Chișinău au activat în regim sporit la combaterea poleiului, transmite MOLDPRES.

Potrivit autorităților publice locale, Regia locativ-comunală și amenajare a intervenit mecanizat de
la ora 02:00, cu 22 de utilaje cu sărărițe, fiind împrăștiat 53,8 tone de antiderapant. De asemenea, de la ora 04:00, au fost mobilizați 203 muncitori pentru combaterea poleiului în stațiile de așteptare, la trecerile de pietoni, în intercartiere și la accesele în curți.

Totodată, angajații Regiei „Exdrupo” au intervenit noaptea cu 24 de utilaje, fiind împrăștiat 203 tone de material antiderapant și cca 13 tone de sare curată, pentru prevenirea formării poleiului pe străzile principale și secundare unde circulă transportul public, inclusiv pe căile de acces spre suburbii.

La rândul său, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” a intervenit pe parcursul nopții în parcuri și pe alei pentru combaterea poleiului cu patru unități mecanizate și 29 de muncitori, fiind împrăștiați 335 kg sare și 3425 litri de soluție de sare.

foto: Primăria Chișinău 

img21000726

img21000726

img21000726

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!