ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul Național ”Mihai Eminescu”: 100 ani de la fondare

09:06 | 29.03.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. Pe 6 octombrie se vor împlini 100 de ani de la înființarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu” (TNME) cu statut de teatru național. Înființarea instituției a fost influențată de mai multe inițiative venite din partea unor personalități ale culturii române și a unor instituții de cultură, informează MOLDPRES.

Programul Anul Centenar 2021 al Teatrului „Mihai Eminescu” din Chișinău se desfășoară sub înaltul patronaj al președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu și cel președintelui României, Klaus Iohannis.

Solicitat de MOLDPRES, directorul TNME, Petru Hadârcă a menționat că în perioada interbelică, Teatrul Național și-a desfășurat activitatea în așa-numita clădire a Clubului Nobilimii. Clădirea fusese construită și reconstruită în 1890, din bani publici și aparținea municipalității. De jure, edificiul aparținea primăriei, dar întrucât de-a lungul timpului fusese arendat de Clubul Nobilimii, în memoria colectivă s-a păstrat cu această denumire. În perioada țaristă, Clubul Nobilimii închiria acest spațiu trupelor de teatru ruse și ucrainene, care veneau aici în turneu. 

”De notat că autoritățile române au respectat contractul de chirie cu Clubul Nobilimii valabil până în 1924. Astfel, Teatrul Național românesc închiria această sală și o împărțea cu reprezentanții Clubului. Atunci când a fost reconstruită din temelii, sub supravegherea primarului Carol Schmidt, în 1890, clădirea era cea mai frumoasă din oraș. Fusese concepută cu o sală mare de dans și concerte, destinată balurilor și petrecerilor elitei orașului. Sălile aveau parchet scump, candelabre, și oglinzile în rame aurite. Totuși, chiar la un an de la finalizarea construcției, fuseseră constatate probleme la acoperiș, din cauza cărora apa ajungea în încăpere. La 1908, cronicarii din presa țaristă se plângeau de faptul că imobilul era lăsat în delăsare, că necesita reparații și de faptul că nu era potrivit pentru reprezentații teatrale”, a subliniat directorul TNME.

Potrivit sursei citate, Sala Clubului Nobilimii a găzduit, deopotrivă, recepțiile oficiale (banchetele) oferite cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, de Ziua Unirii, precum și spectacolele Teatrelor Naționale de la Iași, București și ale Operei Române.

Prima trupă de teatru românesc profesionist, Compania dramatică română de propagandă culturală în Basarabia, sub direcția scriitorului și ziaristului Dumitru Iov și a actorului ieșean Mihail Popovici, a jucat aici mai mute spectacole. În acest spațiu s-a instalat, în octombrie 1920, Teatrul Popular. Din 6 octombrie 1921, în clădirea Clubului Nobilimii și-a desfășurat activitatea Teatrul Național românesc și tot aici se afla Oprea din Chișinău.

”În octombrie 1924, Ludovic Dauș, directorul teatrului, a asaltat cabinetele de la minister în vederea aprobării activităților de reparație a localului, căci explica el: „sala este absolut defectuoasă, fără acustică, supusă curentelor și într-un continuu pericol de incendiu”. Argumentul era unul amenințător, întrucât în acel an fusese mistuită de flăcări sala Auditoriului Pușkin. În speranța că ministerul va aloca resursele financiare necesare, Ludovic Dauș descria pentru presă schimbările pe care le planifica: „Va fi amenajat întreg parterul, lojile vor fi ridicate, galeria și balcoanele vor fi transformate în amfiteatru. De asemenea, vor fi făcute cabine suficiente pentru artiști, iar pentru o mai bună reușită, scena va fi mărită”. Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței, care se trăiește aievea și are puterea de a trezi spiritul și de a uni inimile”, a mai spus Petru Hadârcă.

img21002343

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!