ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei angajați ai Filarmonicii Naționale vor ajunge pe banca acuzaților

10:08 | 05.04.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Trei angajați ai Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” vor compărea pe banca acuzaților pentru ”încălcarea regulilor de protecție contra incendiilor”. Procuratura a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată dosarul de învinuire a celor trei, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Procuraturii, la 24 septembrie 2020, fiind obligat să ia toate măsurile necesare pentru protecția securității, inclusiv prevenirea riscurilor profesionale, inginerul-șef, care prin cumul era și inginer pentru protecția muncii, a dat indicații tehnicianului superior și subalternului acestuia să execute lucrări de curățenie în încăperea blocului sanitar nr.1, precum și tăierea țevilor din oțel.

Fără a supraveghea lucrările cu polizorul concomitent cu efectuarea altor lucrări de reparație, construcție și montaj, a fost admis contactul particulelor din oţel incandescente cu materialele arzătoare din nemijlocita apropiere a locului efectuării tăierii, producându-se incendiul, care s-a extins și a cuprins toată clădirea.

Prin urmare, întreg edificiul - obiect arhitectural cu statut de protecție, estimat la 5,3 milioane de lei, a fost distrus. La fel, în urma incendiului au fost afectate și spațiile aflate în aceeași clădire, închiriate de un agent economic, acesta fiind prejudiciat cu 3,5 milioane de lei.

Inculpații sunt cercetați în libertate. Fiind audiați de procurori, aceștia nu-și recunosc vina. Pentru această infracțiune, norma penală prevede amendă sau închisoare de până la doi ani.

img21002549

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!