6 mai 1990. Podul de flori - o poartă deschisă spre o lume nouă

La 6 mai 1990 a avut loc Podul de Flori de la Prut. Acest eveniment se înscrie firesc în contextul acțiunilor populare de amploare care s-au desfășurat în Republica Moldova în anii 1989-1991.
După doi ani de proteste și revendicări, a fost ales primul Parlament în baza unui scrutin democratic. La prima etapă, în acest legislativ exista o majoritate care implementa revendicările mișcării de eliberare națională. La 27 aprilie a fost aprobat tricolorul în calitate de drapel de stat. Cu sprijinul majorității menționate, Mircea Snegur a fost ales președinte de Parlament, cea mai înaltă funcție în stat la acel timp. În Republica Moldova erau recepționate, în premieră, posturile românești de televiziune. În societate exista o stare de spirit pozitivă ideii căderii ultimului "zid berlinez" din Europa.
Frontul Popular din Moldova a venit cu ideea unei mai mari deschideri între cele două maluri ale Prutului. Ca prim pas, a fost propusă organizarea Podului de flori cu genericul „Prutul lacrimilor noastre să-l acoperim cu flori”. Și în dreapta Prutului existau condiții pentru organizarea unui asemenea eveniment. Să nu uităm că, în anul 1944, peste jumătate de milion de basarabeni s-au refugiat în România. Existau la acel moment sute de mii de rude care nu au avut ocazia să se întâlnească de aproape jumătate de secol.
Dincolo de entuziasmul enorm care domina la Chișinău, existau și voci care avertizau despre posibile provocări cu grave consecințe, lucru de care se puteau folosi cu brio forțele care nu priveau cu ochi buni evenimentele din Moldova. Un grup de oameni de cultură, în frunte cu Grigore Vieru, au reușit să-l convingă pe liderul Partidului Comunist din Moldova, Petru Lucinschi să coordoneze acțiunea cu Moscova. Să nu uităm că Prutul la acel moment era graniță de stat a Uniunii Sovietice și grănicerii trebuiau să aibă girul comandamentului central sovietic.
Podul de flori a avut loc la 6 mai 1990. Dimineața devreme, din diferite colțuri ale Moldovei au pornit spre Prut mii de autocare și mașini particulare. Trenul Chișinău-Ungheni era plin până la refuz. Locuitorii din localitățile de pe malul Prutului, îmbrăcați în straie de sărbătoare și cu o mulțime de steaguri tricolore, soseau în coloane spre punctele de destinație.
Cu acel prilej, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13.00 şi 19.00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără pașaport şi viză. În acest sens, au fost create de-a lungul frontierei de 700 km a Prutului opt puncte de trecere: Miorcani - Pererita, Stânca - Costești, Iași - Sculeni, Ungheni - Pod Ungheni, Albița - Leușeni, Fălciu - Țiganca, Oancea - Cahul şi Galaţi - Giurgiulești.
La ora 12.00, ora oficială a Bucureștiului, devenită şi ora oficială a Chișinăului, un sobor de preoți a oficiat un Te Deum, după care clopotele tuturor bisericilor din stânga şi din dreapta Prutului au răsunat, pentru prima dată, după decenii, împreună. Apoi, apele Prutului au primit din cea mai nordică așezare de pe harta României, de la Miorcani, şi de-a lungul întregului curs, ofranda de flori, dăruită de cei prezenți într-un gest simbolic.
Cel mai emoționant moment a fost trecerea Prutului de către cetățenii români. S-au întâlnit zeci de mii de rude apropiate, printre care frați și surori, veri, bunei și nepoți. S-au prezentat spectacole de muzică şi jocuri populare, s-au întins mese, s-au depănat amintiri și s-au legat noi prietenii.
Ministrului Culturii şi Cultelor de atunci, Ion Ungureanu, relata că "zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii de la Vest de Prut au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune". La rândul său, Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova, mărturisea că tot ce l-a interesat în acele momente era "privirea nedumerită a grănicerilor sovietici aflați în confuzie şi derută totală. Așa ceva nu mai văzuseră niciodată!".
Poetul Grigore Vieru a participat la acțiune chiar în satul său situat pe malul Prutului. El a fost primul care a traversat atunci Prutul, pe o barcă de cauciuc. Iată cum descrie poetul cele ce au urmat: "Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții şi nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei", avea să-şi amintească poetul într-un interviu realizat în luna mai 2008.
O delegație oficială din Moldova, din care au făcut parte, între alții, Nicolae Costin, primarul oraşului Chişinău, părintele Petru Buburuz, Vasile Nedelciuc şi Mihai Ghimpu, deputați ai poporului, au fost oaspeți ai municipiului Iași. Ei au vizitat Complexul cultural "Mihai Eminescu" din Grădina Copou, Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Biserica trei Ierarhi, Palatul Culturii, alte monumente istorice şi de artă ieșene şi au efectuat un tur al oraşului.
Multă lume înțelegea perfect că orice provocare, orice incident putea servi ulterior ca un pretext pentru păstrarea unei granițe rigide pe Prut. Seara, TVR1 a transmis un reportaj amplu și vibrant, filmat din elicopter. Pe lungimea celor 700 de km de graniță de stat, pe ambele maluri ale Prutului, sute de mii de oameni au  trăit clipe astrale, clipe la care n-au mai sperat vreodată. Și cel mai important lucru: la ora 19.00, granița s-a închis. Toți cetățenii români s-au întors pașnic acasă, iar grănicerii n-au raportat niciun incident.
Au trecut mai bine de trei decenii de la Podul de flori. Peste Moldova a venit războiul din raioanele de est. Apoi, ca urmare, vine sărăcia și o revenire neașteptată la putere a forțelor care nu doreau schimbări și pentru care chiar liderul sovietic Mihail Gorbaciov era un „trădător”. Sunt și din cei care azi vorbesc despre Podul de flori ca despre ceva banal și inutil. Și doar puțini au înțeles că, în acele timpuri, pentru noi s-a deschis o poartă, una care ne ducea spre un drum nou. Cum ne-am folosit noi de această uriașă șansă, deja e o altă istorie cu un parcurs de trei decenii.


Chişinău, 5 mai. /MOLDPRES/.