ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Patru la sută din populația Republicii Moldova a fost vaccinată anti COVID-19

12:49 | 05.05.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 5 mai. /MOLDPRES/. Până în prezent, în Republica Moldova au fost recepționate circa 685 mii de doze de vaccin împotriva COVID-19, transmite MOLDPRES.

La data de 5 mai, prima doză de vaccin au primit-o circa 133 mii de persoane, a doua – peste 18 mii, care pot fi considerate imunizate, or, în prezent se poate afirma de 4% de populație vaccinată, conform datelor anunţate astăzi la o conferință de presă, organizată de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecției Sociale (MSMPS).

„La etapa actuală, acoperirea cu vaccin în țara noastră constituie 4% din populație, cea mai mare rată fiind printre personalul medical. În lume, cea mai bună acoperire cu vaccin este înregistrată în Israel şi Marea Britanie, dar Republica Moldova este înaintea Macedoniei, Bosniei şi Herţegovina, Ucrainei şi Kârgâzstan”, a menționat Angela Paraschiv, șeful Disciplinei de epidemiologie, Departamentul Medicină Preventivă al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, președintele Comisiei de specialitate în epidemiologie a MSMPS. 

Potrivit sursei citate, odată cu lansarea şi derularea campaniei de vaccinare, se înregistrează o diminuare a morbidității cu noul coronavirus printre angajații medicali. „Este o scădere sesizabilă, de 82%, a morbidității în rândul lucrătorilor medicali, de la inițierea campaniei de vaccinare anti COVID-19, pe 2 martie curent”, a precizat Paraschiv.

„Imunizarea este o metodă de pregătire a organismului pentru lupta cu virusul SARS-CoV-2. Vaccinurile utilizate pentru vaccinare sunt preparate ce stimulează producerea anticorpilor, care vor lupta în continuare împotriva virusului SARS-CoV-2. Astfel, noi asigurăm fiecare persoană imunizată cu o armă pentru a se lupta în războiul care se numește pandemia COVID-19. Persoana care nu se imunizează, luptă cu acest virus bazându-se doar pe forțele proprii, iar în unele cazuri pierde, deoarece organismul nu are suficientă putere pentru a-l înfrunta. Anticorpii produși în urma vaccinării nu permit atașarea virusului de celulele umane și declanșarea bolii”, a spus epidemiologul.

Sursa citată a precizat că vaccinul se bazează pe utilizarea unui fragment din virusul întreg, care nu are capacitatea de a se replica. Astfel, niciun vaccin aprobat până acum nu poate duce la infectare. Dacă persoana se îmbolnăvește după vaccinare, înseamnă că aceasta se afla deja în perioada de incubație a virusului și a coincis cu vaccinarea. În acest caz, vaccinul doar va ajuta persoana să suporte boala mai ușor, prin dezvoltarea semnelor clinice ușoare, asemănătoare unei răceli banale.

La rândul său, Igor Curov, secretar de stat la MSMPS, a informat că producătorul Pfizer a confirmat că va livra Republicii Moldova un lot de acest tip de vaccin, or, autorităţile negociază în prezent achiziționarea unui lot de doze pentru țara noastră. Oferta comercială a fost de 700 mii de doze.

Reprezentanții Ministerului Sănătăţii au mai subliniat că toate vaccinurile aduse în Republica Moldova sunt sigure şi aprobate pentru utilizare de către Agenția Europeană a Medicamentului, Administrația pentru alimente și medicamente din SUA și de Organizația Mondială a Sănătății.

„Aprobarea vaccinurilor de către aceste agenții se bazează pe o evaluare foarte riguroasă, la care participă experți din peste 70 de țări. Este o evaluare independentă, or, acest fapt ne permite să avem încredere deplină în siguranța și eficacitatea acestor seruri”, au conchis oficialii din domeniul sănătate.

În altă ordine de idei, conducerea Ministerului Sănătăţii a atenționat populația că, în contextul sărbătorilor din luna mai şi relaxarea prematură, există riscul creșterii numărului de infectări de COVID-19, de aceea s-a făcut un apel către cetăţeni să fie prudenți şi să respecte în continuare măsurile sanitar-epidemiologice.  

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!