ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul interimar Aureliu Ciocoi a participat la cea de-a 131-a sesiune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

18:32 | 21.05.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 mai. /MOLDPRES/. Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a participat astăzi la cea de-a 131-a sesiune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care s-a desfășurat în format de videoconferință, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.

În cadrul intervenției sale, șeful diplomației moldovene, Aureliu Ciocoi, a vorbit despre importanța reconfirmării angajamentului statelor membre ale Consiliului Europei de a respecta, promova și proteja principiile și valorile comune care stau la baza creării organizației – democrația, drepturile omului și statul de drept.

În acest sens, premierul a evidențiat rolul Consiliului și a mecanismelor acestuia în consolidarea instituțiilor democratice, Republica Moldova beneficiind de asistență valoroasă prin intermediul Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru anii 2021 – 2024 precum și prin Parteneriatul pentru Buna Guvernare. Un rol special în avansarea pe dimensiunea reformei justiției l-a avut Grupul de experți de nivel înalt în domeniul justiției al Consiliului Europei.

Totodată, premierul Aureliu Ciocoi a acordat o atenție deosebită sistemului Convenției europene a drepturilor omului și anume cu privire la executarea de către state a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, un element de o importanță crucială în contextul „zonelor gri" de pe continent în ce privește protecția drepturilor și libertăților fundamentale.

Diplomatul moldovean a readus în atenția omologilor, precum funcționarilor de nivel înalt din cadrul Consiliului Europei, cu privire la situația gravă a drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, emblematică în acest sens fiind situația școlilor cu predare în grafie latină din regiune, cunoscută drept grupul Catan.

Ministrul de externe a făcut apel la membrii Consiliului Europei să susțină eforturile Republicii Moldova de a întrerupe cercul vicios al impunității pentru încălcările drepturilor omului în regiune și a remarcat că executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului fiind primul pas în acest sens.

Aureliu Ciocoi a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a sprijini în continuare eforturile privind identificarea unei soluții politice cuprinzătoare și durabile pentru conflictul transnistrean, în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor recunoscute internațional.

foto: MAEIE

img21003658

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!