ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Aureliu Ciocoi va efectua o vizită de lucru în Turcia

12:21 | 17.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. În perioada 17-20 iunie, prim-ministrul interimar, șeful diplomației moldovene, Aureliu Ciocoi, va desfășura o vizită de lucru în Republica Turcă, în calitate de șef al delegației Republicii Moldova la Summit-ul șefilor de stat și de guvern ai țărilor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) și va participa la Forumul Diplomatic din Antalya, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Șefi de stat și de guvern din 13 țări se vor reuni la Antalya pentru identificarea unor noi modalități de colaborare în sud-estul Europei. Principalele subiecte care urmează a fi abordate în cadrul summit-ului aniversar care celebrează cea de-a 25-a aniversare a SEECP sunt susținerea democrației, îmbunătățirea relațiilor economice și recuperarea post-covid.

În cadrul deplasării, șeful diplomației moldovene va avea întrevederi bilaterale cu miniștrii Afacerilor Externe turc, Mevlüt Çavuşoğlu, ucrainean, Dmytro Kuleba, muntenegrean, Đorđe Radulović și kârgâz, Ruslan Kazakbaev, abordând în discuție modalitățile de intensificare a dialogului politico-diplomatic bilateral. În cadru multilateral, oficialul moldovean va avea o întrevedere cu Miroslav Jenča, asistentul secretarului general al ONU.

Pe agenda delegației Republicii Moldova vor fi abordate și aspecte privind situația regională și măsuri convergente pentru depășirea crizei sanitare globale.

foto: Guvern

img21004290

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!