ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului a discutat, la Roma, cu Președinta Senatului

19:18 | 18.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. În prima zi a vizitei la Roma, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Președinta Senatului italian, Maria Elisabetta Alberti Casellati, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.

„Am avut o discuție constructivă și utilă, în cadrul căreia ne-am referit la modalitățile concrete de consolidare a cooperării dintre țările noastre în plan politic, economic, social și cultural. Sunt convinsă că putem dezvolta multe programe comune, în diverse domenii”, a spus Maia Sandu.

În acest sens, șeful statului a accentuat importanța pe care o are diaspora moldovenească din Italia pentru relația bilaterală dintre țările noastre. „Deoarece aici avem cea mai mare comunitate de moldoveni din spațiul Uniunii Europene, inclusiv foarte mulți tineri, am accentuat importanța elaborării unor programe care să-i încurajeze pe cât mai mulți concetățeni de-ai noștri să revină acasă, în Republica Moldova”, a subliniat Președintele Republicii Moldova.

Șeful statului a reiterat că pentru aceasta este nevoie de acțiuni concrete, prin care să fie valorificat spiritul lor inovator și antreprenorial, atât de necesar economiei noastre. „În contextul dat, am menționat că ne-ar fi de mare ajutor experiența Italiei de a susține și a dezvolta sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, astfel încât acestea să devină mai puternice și mai competitive pe piața globală”, a afirmat Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova se află în aceste zile într-o vizită oficială, la Roma, la invitația Președintelui Republicii Italiene.

foto: Președinție

img21004345

img21004345

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!