ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În satul Dancu, din raionul Hâncești, nu se va desfășura referendum pentru demiterea primarului

14:55 | 06.07.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Referendumul privind revocarea primarului din satul Dancu, raionul Hâncești, nu va avea loc, transmite MOLDPRES.
 
Comisia Electorală Centrală a luat act de decizia Curții de Apel Chișinău din 24 iunie curent și a decis, în  ședința de astăzi, revocarea hotărârilor adoptate anterior în vederea organizării și desfășurării referendumului local privind revocarea primarului satului Dancu, stabilit pentru data de 11 iulie 2021.

Decizia autorității electorale centrale vine după ce Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul alesului local privind anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale prin care s-a stabilit pentru 11 iulie desfășurarea unui referendum pentru revocarea lui din funcție, în condițiile în care deciziile Consiliului local Dancu de desfășurare a referendumului au fost anterior anulate în instanță.

Primarul localității Dancu, raionul Hâncești, Vladimir Pretuleac deține această funcție din anul 2007, fiind ales pentru a patra oară în acest post.

img21004823

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!