ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În municipiul Chișinău este interzisă circulația camioanelor de mare tonaj pe timp de caniculă

15:24 | 15.07.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 15 iul. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău informează că, în zilele cu temperaturi caniculare, de peste 30˚C, mașinile de mare tonaj nu au dreptul să circule pe străzile din oraș în intervalul orelor 10.00-20.00, transmite MOLDPRES.

Măsura impusă de autoritățile municipale are ca scop protejarea învelișului din beton asfaltic al drumurilor publice, iar restricțiile vizează unitățile de transport care depășesc capacitatea de 20 tone.

Limitările de circulație în perioada cu temperaturi caniculare nu vizează transportul public de pasageri, unitățile care transportă produse alimentare, materiale destinate prevenirii/lichidării situațiilor excepționale, vehicule destinate transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată și celor implicate în reabilitarea drumurilor, în limitele șantierelor de construcție.

foto: chisinau.md

img21005110

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!