ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vacanța de toamnă a elevilor ar putea fi prelungită până la 7 noiembrie

10:41 | 28.10.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 28 oct. /MOLDPRES/. Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a recomandat Ministerului Educației și Cercetării examinarea posibilității extinderii vacanței de toamnă până la 7 noiembrie, pentru elevii din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal din localităţile cu prag roşu de alertă, transmite MOLDPRES.

„Se recomandă Ministerului Educației și Cercetării examinarea posibilității extinderii vacanței de toamnă 2021 pentru elevii din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, până la 7 noiembrie, în teritorii, în unitățile administrativ-teritoriale de nivel întâi, de nivelul al doilea: municipiile Chișinău și Bălți și UTA Găgăuzia, în care este stabilit pragul de alertă roșu”, indică decizia CNESP din 26 octombrie.

Autoritățile publice vor colabora cu mass-media pentru a informa publicul despre prevederile prezentei hotărâri și despre necesitatea respectării măsurilor restrictive și a măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19.

Nerespectarea măsurilor obligatorii de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi drept temei pentru aplicarea măsurilor de răspundere contravențională şi/sau penală a persoanelor fizice şi juridice.

Foto: kopilkaurokov.ru

img21008109

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!