ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu: „Ne așteaptă câțiva ani de reforme și de reconstrucție a țării”

11:22 | 09.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la deschiderea Forumului de integrare europeană, ediția 2021, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

În discursul său, intitulat „Calea spre un viitor european al Moldovei”, șefa statului a menționat că Republica Moldova a ales în mod clar modelul european de dezvoltare - care înseamnă standarde înalte de viață pentru oameni, instituții puternice, justiție funcțională și respectarea legii - și dorește să fie un partener credibil și previzibil pentru Uniunea Europeană, care ne sprijină pe această cale. În următorii ani, prioritatea, dar și provocarea țării, este valorificarea oportunităților oferite de relația cu instituțiile europene.

„Partenerii noștri sunt mai pregătiți să ne ajute, văzând intenția fermă a oamenilor de a curăța statul și de a asigura modernizarea europeană a țării, precum și angajamentul nostru de a realiza voința cetățenilor”, a subliniat șefa statului.

Președintele Maia Sandu a apreciat relația consistentă de bună-credință cu Uniunea Europeană, cel mai important partener pentru Republica Moldova, precizând că realizarea Planului de redresare economică ne poate ajuta să restabilim capacitățile economiei noastre după criza pandemică și să adaptăm sistemul economic al țării la cerințele moderne ale pieței.

„Ne așteaptă câțiva ani de reforme și de reconstrucție a țării. Vor fi ani cu provocări majore, dar și ani în care putem pune bazele unui stat înnoit - mai rezistent, mai transparent, mai prosper, mai prietenos cu cetățenii săi”, a mai spus președintele Maia Sandu în discursul rostit la deschiderea Forumului de integrare europeană.

Foto: Președinție

img21008468

img21008468

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!