ro

 

Politică
29 Octombrie, 2026 / 17:20
/ 23 Februarie, 2022

Guvernul urmărește situația cetățenilor R. Moldova aflați în Ucraina, potrivit premierului Gavriliţa

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a afirmat că Guvernul monitorizează în permanență situația din Ucraina, în special cea a cetățenilor țării noastre care se află pe teritoriul statului vecin. Declarația a fost făcută astăzi, după şedinţa Executivului, transmite MOLDPRES.

Premierul a îndemnat toţi cetățenii Republicii Moldova, care din diferite motive se află în Ucraina, să urmărească informațiile şi recomandările Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, iar în caz de necesitate să se adreseze la misiunea diplomatică a țării noastre de la Kiev sau la orice instituţie consulară de pe teritoriul statului ucrainean.

„În condițiile create, sunt mai multe riscuri pentru Republica Moldova, atât din punct de vedere economic, cât şi social-umanitar, inclusiv fluxurile migraţioinale, însă guvernarea are pregătite soluţii în caz de necesitate”, a relevat şefa Cabinetului de miniştri de la Chişinău.

În acelaşi timp, Natalia Gavriliţa a solicitat opiniei publice să nu facă scenarii ipotetice în contextul situaţiei din Ucraina.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu: „România va fi și mai departe cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu, întâmpinat cu onoruri la Guvernul Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Integrarea europeană și combaterea amenințărilor hibride, discutate de Mihai Popșoi în Cipru

/ Acum 2 zile

Igor Grosu, la întrevederea cu ambasadorul Slovaciei: „Experiența Slovaciei în procesul de integrare europeană rămâne valoroasă”

/ Acum 2 zile

Moldova își consolidează relațiile cu Cipru. Un Consulat Onorific a fost inaugurat la Nicosia

/ Acum 2 zile

ANALIZĂ // „Vizita are o miză europeană”: premierul Vasile Tofan la Kiev și consolidarea cooperării moldo-ucrainene

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”

/ Acum 2 zile

VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, mesaj de apreciere pentru Ucraina: „Rezistența voastră ne permite să trăim în pace”

/ Acum 2 zile

„Să identificăm soluții pentru protejarea spațiului nostru aerian". Un acord de cooperare tehnico-militară între Republica Moldova și Ucraina, semnat la Kiev

/ Acum 2 zile

Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova va rămâne un vecin și un partener de încredere al Ucrainei"

/ Acum 2 zile

Peste 258.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din Găgăuzia

/ Acum 3 zile

Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului