ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Copiii refugiaților sunt încadrați în activități extrașcolare

13:39 | 10.03.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Copiii din familiile de refugiați vor putea fi încadrați în activitățile centrelor de zi și în taberele deschise din subordinea primăriei capitalei, transmite MOLDPRES.

Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din Chișinău, instituție de învățământ extrașcolar care are ca scop educarea copiilor în domeniul ecologiei și protecției mediului, aflată în subordinea municipalități a anunțat că este gata să primească copiii refugiați la tabăra de zi cu genericul: „GREEN GATE - Primăvara".

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani din familiile de refugiați ucraineni, tabăra este gratuită.

Programul de activitate al taberei este luni - vineri și include 3 clase de cercuri cu participarea profesorilor Centrului, cu pauze de ceai, jocuri educative și distractive, activități în aer liber, excursii.

Ocupațiile în cadrul cercurilor vor cuprinde lecții de desen, aplicații, design, floristică, grădinărit, acvariumisctică, îngrijirea animalelor de companie, teatru ecologic, arte plastice, lecții de fotografie și de computer.

img22001833

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!