ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pensiile vor fi majorate din aprilie

14:37 | 16.03.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Pensiile vor fi majorate și indexate din aprilie. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, din 1 aprilie pensiile vor fi majorate cu 13,94% pornind de la rata inflației la sfârșitul anului 2021. Majorarea însă nu se va aplica și pensiilor ce depășesc salariul mediu pe economie.

Totodată toate pensiile calculate vor fi majorate și cu 171,71 lei.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari a precizat că după 1 aprilie vârstnicii care ridicau pensii de 2 500 lei vor primi 3 020 lei, iar pensia minimă pentru limita de vârstă va fi majorată de la 2 000 la 2 278 de lei.

Premierul a menționat că tot astăzi s-a decis repartizarea din bugetul de stat a mijloacelor financiare în sumă de 207.754.200 lei pentru acordarea premiului anual. Premiul va fi acordat pentru rezultatele activității în anul 2021 și va fi repartizat personalului din unităţile bugetare.

img22001989

img22001989

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!