ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului s-a întâlnit cu directorul Biroului Regional pentru Europa al OMS

09:10 | 23.03.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut ieri o întrevedere cu directorul Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, Hans Henri P. Kluge. Discuția a vizat răspunsul țării noastre la criza umanitară generată de războiul din Ucraina, dar și cooperarea de viitor, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Șefa statului a menționat că țara noastră găzduiește un număr mare de refugiați, iar asistența medicală este o parte integrantă a sprijinului de care beneficiază aceștia. În context, oficialul OMS s-a arătat convins că Moldova are nevoie de ajutor urgent pentru a-și susține și extinde eforturile de asistență, și pentru a se asigura că nevoile de sănătate ale propriilor cetățeni sunt satisfăcute.

Președinta Maia Sandu a mulțumit OMS pentru ajutorul acordat în asigurarea țării noastre cu vaccin împotriva Covid-19, anul trecut, și și-a exprimat speranța în extinderea colaborării bilaterale. Prioritar rămâne sprijinul OMS pentru necesitățile curente ale sistemului de sănătate din Moldova și pentru a îmbunătăți accesul la serviciile de sănătate esențiale, precum și dezvoltarea ramurii medicinii digitale.

Foto: Președinție

img22002188

img22002188

img22002188

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!