ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Republica Moldova va fi marcată Ziua națională a lecturii

08:53 | 07.04.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 7 apr. /MOLDPRES/. Hotărârea Parlamentului pentru modificarea punctului 1 din hotărârea Parlamentului nr. 433/1990 cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă în Republica Moldova a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, Ziua națională a lecturii va fi marcată pe 14 februarie și autoritățile dar și instituțiile cu atribuții în domeniul culturii și educației vor acorda sprijin logistic și financiar bibliotecilor, muzeelor, instituțiilor de învățământ, organizațiilor neguvernamentale, editurilor, pentru organizarea evenimentelor de promovare a lecturii.

Totodată, Consiliul Audiovizualului, furnizorii și distribuitorii de servicii media vor produce, difuza sau redifuza emisiuni de promovare și încurajare a lecturii.

Declararea Zilei naționale a lecturii este propusă în contextul marcării, la nivel mondial, a Zilei Internaționale a Cititului Împreună, desfășurată anual în primele zile ale lunii februarie, dar și a zilei de 14 februarie, zi în care s-a născut marele poet Grigore Vieru.

Prezenta hotărâre intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Sursa: monitorul.gov.md

img22002642

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!