ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul oferă granturi pentru susținerea inovațiilor digitale

16:41 | 13.04.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/. Ministerul Economiei, prin intermediul ODIMM, va oferi granturi întreprinderilor mici și mijlocii care activează în domeniul inovațiilor digitale. Programul a fost aprobat astăzi în cadrul ședinței de Guvern, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

Obiectivul programului constă în acordarea finanțării nerambursabile sub formă de granturi ÎMM-urilor pe componentele de inovare digitală, tehnologie verde și producție sustenabilă în următoarele domenii: tehnologia informației și comunicațiilor, media digitală, fabricație, agricultură, educație, sănătate, servicii financiare, industrii creative, e-Comerț, reciclare. 

Startup-urile tehnologice vor beneficia de finanțare nerambursabilă sub formă de granturi în limita de 80% din costurile legate de dezvoltarea și promovarea produselor și/sau serviciilor, dar nu mai mult de 500.000 lei. 

Programul a fost elaborat în cadrul Acordului de parteneriat cu proiectul „Tehnologiile viitorului”, susținut de Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite ale Americii și va fi finanțat atât din alocările bugetare, cât și din surse externe ale partenerilor de dezvoltare.

Foto: Guvern

img22002826

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!