ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Drapelul de Stat, patriotismul și memoria colectivă

11:57 | 22.04.2022 Categorie: Interviuri, Comentarii, Evenimente

Una din cele mai importante sărbători din istoria noastră contemporană este Ziua Drapelului de Stat. Până la  2010 eram unica țară care nu avea o asemenea dată în calendar. În viziunea guvernanților de până atunci, conceptul de neutralitate plasat în Constituție ne elibera de asemenea atribute cum ar fi drapelul, armata, conștiința națională, patriotismul, memoria colectivă și pregătirea cetățenilor pentru a-și apăra Patria în vremuri de restriște. Neutralitatea trebuia să acopere totul: înapoierea economică, corupția generalizată, un sistem educațional de tip sovietic, o armată în care soldații își aduceau mâncarea de acasă și admirația pentru regimurile autoritare și dictatorii odioși cu care eram vecini și prieteni.

La presiunea deputaților din primul Parlament, în 2010 a fost adoptată legea despre Ziua drapelului de stat. Legea exista, însă totul rămânea pe vechi. Tricolorul era arborat pe clădirile administrației publice centrale și locale și atât. De multe ori vedeai pe edificiile primăriilor unele bucăți de pânză decolorate și pe alocuri zdrențuite. Parcă nimeni nu mai călătorea prin lume și nu vedea cât de masiv și fascinant de frumos sunt folosite culorile naționale pentru a educa spiritul patriotic. La o revenire a lui Vlad Filat, pe atunci premier, dintr-o călătorie de peste hotare, impresionat de cele văzute, el propune o hotărâre de guvern prin care toate instituțiile statului sunt obligate să arboreze permanent drapelul de stat, iar în fața Guvernului este înălțat un tricolor mai vizibil.

Desigur era o picătură în mare în raport cu alte state care utilizează la maximum culorile naționale. Dar a fost un început care, așa cum e tradiția în Moldova, în scurt timp și-a găsit sfârșitul obștesc.

Unii politicieni ultra-moderni vor insista că patriotismul, drapelul, limba sunt demodate în contextul unei lumi globalizate. Probabil, în viziunea lor sunt demodate și eforturile SUA, Franței, Germaniei, Poloniei, Canadei care își utilizează la cote maxime aceste valori în calitate de instrumente de educare a patriotismului.

Unii dintre politicienii ultra-moderni ne pot reproșa că patriotismul astăzi este ceva depășit. În primul rând, a nu-l confunda cu naționalismul, care a fost un instrument util în țările europene la etapa creării statelor naționale. Naționalismul a înflorit pe timpul lui Bismarck, atunci când punea temeliile Germaniei moderne. Pe timpul lui Garibaldi, care punea bazele Italiei unificate. Și exemplele pot curge la nesfârșit în contextul creării statelor naționale departe și de granițele Europei. După aceste procese, prin care statele respective și-au soluționat problemele de conștiință națională, lingvistice, conviețuire cu minoritățile naționale, a fost depășit naționalismul, confundat deseori cu xenofobia, și statele moderne au început să cultive dragostea de țara sa, adică patriotismul modern. Patriotismul în SUA, Franța, Germania, Marea Britanie este un sentiment puternic și omniprezent și el reprezintă devotamentul față de țara natală, de istoria și tradiția ei. Un patriotism autentic are ca rezultat dorința cetățenilor de a-și apăra Patria în timpuri grele.

Un rol aparte în educația patriotică îl au istoria și simbolurile naționale. Astăzi, ucrainenii, de la mic la mare cunosc faptul că declararea independenței în 1991 este a cincea încercare de a fi liberi. Iar de patru ori până atunci, independența le-a fost călcată în picioare de Rusia. A cincea oară ucrainenii luptă sub flamura bicoloră cu un curaj care a trezit admirația lumii.

Guvernele care s-au perindat în țara noastră de la 1991 încoace au considerat educația patriotică ca ceva inutil. Acest lucru nu prea aduce dividende electorale și de ce un partid de guvernământ ar mai pierde cu timpul atât de prețios pentru pregătirea următoarelor alegeri. Și la urma urmei, ce fel de istorie avem noi de la 1991, momentul nașterii statului independent Republica Moldova?

Fiecare partid venit la guvernare crede cu insistență că istoria începe de la el. De fiecare dată, tinerii politicieni afirmă cu trufie că până la ei nu s-a făcut nimic. Absolut nimic! Mai trec alți patru ani și cei veniți la guvernare iarăși spun că până la ei nu s-a făcut nimic. Conchidem că Republica Moldova nici măcar n-a existat 30 de ani. Ea a căzut din pod și fiecare nou venit la putere trebuie s-o clădească de la început. N-a existat lupta de eliberare națională care a inclus sute de mii de oameni, printre ei adevărate valori intelectuale și civice. Cum poți oare educa patriotismul dacă insiști că n-au fost la bazele țării mari patrioți și mari oameni de cultură care și-au pus în pericol cariera, familia și chiar viața pentru anumite idealuri? Multe pietre se aruncă astăzi în primul Parlament. El poate fi criticat pentru că în componența lui erau și reprezentanți ai unei părți mai puțin educate a societății. Dar, prezența a 70-80 de personalități de marcă îl situează net peste valoarea intelectuală ale legislativelor ulterioare. Să răspundem sincer, în care parlament mai putea fi modificată constituția pentru a adopta tricolorul, imnul „Deșteaptă-te, române”, Stema, leul ca valută națională, Suveranitatea și Independența, condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, prima recunoaștere încă în mai 1990 a independenței Lituaniei, procesele deetatizării și privatizării, capitol la care eram lideri în spațiul sovietic, lucru recunoscut oficial de Departamentul de Stat al SUA. Și toate au fost adoptate pe când ne aflam în componența URSS, fără frică de a irita Moscova.

Țările lumii și-au educat națiunile prin faptele fruntașilor săi. Dacă nu vom evoca personalitățile care în 1989 au contribuit decisiv la adoptarea legislației lingvistice, au stat la temelia fondării statului independent Republica Moldova, au apărat cu arma independența și integritatea teritorială în 1992, au semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, în sfârșit nu vom transforma drapelul de stat într-un simbol în care freamătă conștiința noastră colectivă, atunci patriotismul nostru va fi unul de carton.

Priviți cu cât eroism luptă pentru Patria sa astăzi ucrainenii. Cum au o atitudine plină de venerație față de simbolurile sale naționale. Cum își respectă istoria și înaintașii. Și cum luptă cu jertfire de sine pentru apărarea Ucrainei. Nu sunt vorbe patetice. Este o realitatea crudă și tragică, dar și o atitudine care a stârnit respectul și admirația întregii lumi. Îmi pun întrebarea, suntem noi oare în stare să procedăm la fel? Și dacă nu, de ce?

Pe 27 aprilie vom sărbători Ziua Drapelului de Stat. Să observați cu atenție câte instituții statale nici măcar nu vor arbora drapelul, care conform hotărârii de guvern trebuie să fie prezent permanent pe edificii. Se vor desfășura în școli lecții despre culorile naționale, va fi invitat în instituțiile de învățământ măcar un votant al drapelului de stat pentru a povesti despre marea bătălie pentru tricolor? Își va aminti cineva de marele om de cultură și marele patriot Alexandru Moșanu, care prin referatul său a convins aproape 290 de deputați să voteze flamura roș-galbenă-albastru?

Am avut recent curajul să interzicem simbolurile invadatorilor Ucrainei independente. Cu greu, dar vom reuși  să scăpăm de rușinea adulării criminalilor. Dar, respectul pentru culorile naționale nu poate fi câștigat printr-o decizie. Aici e nevoie de multă voință și foarte multă muncă. Reforma educațională e printre cele mai necesare elemente. Sloganul următorilor ani extrem de grei pentru Moldova ar putea fi cu certitudine avertismentul lui Nicolae Iorga: „Fără steag de cultură un popor e gloată, nu o oaste”.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!