ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

13:29 | 09.06.2022 Categorie: Comunicate

Sergiu Litvinenco: „Trebuie să ne asigurăm că nu este îngrădit nejustificat accesul mass-media la obținerea informației de interes public”

Chişinău, 9 iun. /MOLDPRES/. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a fost prezent astăzi la deschiderea conferinței „Punerea în aplicare efectivă a dreptului la informație: de la o nouă lege privind accesul la informație la schimbări instituționale în Republica Moldova”, un eveniment foarte important pentru asigurarea dreptului de a fi informat și libertatea de exprimare.

„Cu toții știm că accesul la informație a fiecărui cetățean este definitoriu pentru un stat democratic, așa cum este Republica Moldova. Atunci când vorbim despre dreptul de acces la informație, în primul rând vorbim de un drept constituțional, consfințit în art. 34 din Constituție. Dreptul la informație este o precondiție pentru exercitarea altor drepturi politice, economice, sociale și, în același timp, este un instrument important pentru cuantificarea abuzurilor și greșelilor de administrare. Garantând dreptul la informație, Constituția stabilește și obligația corelativă a autorităților publice să asigure informarea corectă a cetățenilor. Deschiderea și transparența autorităților sunt parte componentă a unei guvernări moderne. Respectiv, ține de responsabilitatea noastră, a celor de la guvernare de a informa cetățenii despre subiectele de interes public. Totodată, trebuie să ne asigurăm că nu este îngrădit nejustificat accesul mass-media la obținerea informației de interes public, iar abuzurile atestate trebuie eradicate.

Nu poate fi trecut cu vederea nici faptul că, în contextul luptei împotriva corupției, este mai mult decât necesară asigurarea garanțiilor dreptului la informație, care încurajează transparența, iar transparența la rândul său atenuează corupția. Din acest motiv, un guvern care acționează în umbra secretelor, atunci când vorbim de un interes public, și care nu justifică secretizarea se află în opoziție totală cu acest drept garantat”, a spus ministrul Justiției.

De asemenea, Sergiu Litvinenco a menționat că Ministerul Justiției este instituția responsabilă de elaborarea politicilor în domeniul drepturilor omului, iar obiectivul de elaborare a cadrului normativ în scopul îmbunătățirii actualelor reglementări se regăsește în planul de acțiuni. „Am toată convingerea că, urmare a tuturor discuțiilor din cadrul acestei conferințe, împreună cu toți actorii interesați, dar și cu echipa de experți din cadrul proiectului Uniunii Europene - care ne asistă plenar în acest proces, vom putea identifica cele mai potrivite soluții legislative și vom reuși să avem o lege bună și eficientă, care va garanta dreptul fiecărui cetățean de a fi informat și de a avea acces la informații.

Intenția noastră este de a simplifica cât mai mult procedura de obținere a informațiilor de interes public și de a asigura accesul tuturor la informații, în mod special pentru mass-media. Știm cât de important este mass-media ca instituțiile statului să fie transparente și deschise, pentru că doar astfel pot oferi cetățenilor informații corecte și la timp, așa cum prevede Constituția”, a încheiat ministrul Justiției.

În context, Sergiu Litvinenco a mulțumit organizatorilor conferinței și experților care vor împărtăși bunele practici, dar și lecțiile învățate de către propriile țări, astfel încât să identificăm pașii necesari care urmează a fi întreprinși de către Republica Moldova pentru asigurarea accesului la informație a tuturor cetățenilor.

Conferința a fost organizată suportul Consiliului Europei în cadrul proiectului „Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală”, finanțat de Uniunea Europeană.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!