ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CSE a dispus crearea unui nou punct de trecere a frontierei cu România

17:22 | 25.06.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 iun. /MOLDPRES/. În scopul gestionării crizei de la frontieră și fluidizării traficului de persoane și mărfuri, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a dispus să fie instituit un nou punct de trecere a frontierei de stat, „Leova – Bumbăta”, ce va fi deschis traficului internațional, pe segmentul moldo-român. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe CSE, prezidată de prim-ministrul Natalia Gavrilița, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului. 

Deschiderea noului punct de trecere a frontierei de stat va fi posibilă doar după ce autoritățile competente vor executa lucrările de construcție a drumului de acces și infrastructurii necesare amenajării pe malul râului Prut a unui pod de pontoane. În acest sens, au fost acordate abilitările necesare pentru îndeplinirea acestor obiective, pentru dotarea viitorului punct de trecere a frontierei de stat și pentru negocierile necesar a fi realizate cu partea română.

De asemenea, în scopul efectuării transportului feroviar către portul fluvial-maritim Izmail din Ucraina, CSE a împuternicit Î.S. „Calea Ferată din Moldova” să negocieze și să semneze contracte de antrepriză pentru reabilitarea porțiunii moldovenești a tronsonului de cale ferată Basarabeasca (Republica Moldova) – Berezyne (Ucraina), cu o lungime totală de 1188 metri și a stabilit procedurile necesare pentru realizarea acestui obiectiv.  

Totodată, în cadrul ședinței de astăzi, membrii CSE au decis să fie prelungit, pentru perioada iulie-august, termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe. Furnizorii vor încheia cu SA „Energocom” contracte bilaterale pentru asigurarea cantităților de energie electrică necesară, iar în cazul modificării tarifelor, vor fi semnate acorduri adiționale. De asemenea, a fost prelungit, până la 31 iulie 2022, termenul de plată de către S.A. ,,Moldovagaz"  a drepturilor de import al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul lunii mai 2022.

În contextul gestionării crizei refugiaților ucraineni, Comisia a dispus ca toate produsele medicamentoase, precum și echipamentele medicale, recepționate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale din ajutoare umanitare, să fie transmise AO „Uniunea Ucrainenilor din Republica Moldova”.

Totodată, Dispoziția CSE prevede că cetățenii ucraineni, care au intrat în Republica Moldova pe perioada stării de urgență, vor avea drept să se afle pe teritoriul țării noastre pe parcursul a până la 90 de zile după expirarea acesteia. Prevederea se referă și la cetățenii care se aflau legal în țara noastră până la instituirea stării de urgență. 

O altă prevedere a Dispoziției se referă la permiterea activității de comerţ ambulant în cadrul târgurilor și iarmaroacelor pentru o perioadă de maximum 120 de zile consecutive.

De asemenea, a fost exclusă obligativitatea deținerii autorizației sanitar-veterinare pentru mijloacele de transport care transportă produse agricole de origine vegetală destinate plasării pe piață internă. Asigurarea condițiilor de igienă rămâne obligatorie.

Foto: Guvern

img22004772

img22004772

img22004772

img22004772

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!