ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul Național ”V. Alecsandri” a lansat în stagiunea curentă două proiecte

15:33 | 24.10.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 24 oct. /MOLDPRES/. Două proiecte susținute financiar de donatori a lansat Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Bălți în cadrul celei de-a 66-a stagiuni, care a început la sfârșitul lunii septembrie, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Onorina Burlac-Tănas, directorul teatrului, a menționat că administrația este în căutarea unor noi metode de finanțare a teatrului. Astfel, la deschiderea stagiunii curente, în scenă a fost adus un festival inedit - „Week-end al dramaturgiei americane”. Proiectul acestui Festival, la care au participat teatrele din R. Moldova, România și Ucraina, a fost susținut de Ambasada SUA la Chișinău.

Potrivit sursei citate, Naționalul bălțean vine în octombrie către spectator cu realizarea unui alt proiect cu genericul „Onor Teatrului Românesc”, sponsorizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Astfel, trei teatre - din Deva, Bârlad și Suceava au prilejul să evolueze la Bălți, iar în luna noiembrie Teatrul „Vasile Alecsandri” va pleca cu spectacole în cele trei teatre partenere, propunând spectatorului român piesa ”451º Fahrenheit”.

”Proiectul „Onor Teatrului Românesc” se află la prima sa ediție, iar Teatrul de Artă Deva deja a oferit spectatorului nostru o lucrare modernizată teatral, un „Păcală” contemporan. Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad va aduce pe 26 octombrie la Bălți „O noapte furtunoasă”, iar Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava va bucura pe 28 octombrie spectatorul cu „Pisici2”.

img22007997

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!