ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Refugiaţi ucraineni din UTA Gagauz-Yeri vor primi ajutoare de la organizaţii internaţionale

11:59 | 04.11.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 4 nov. /MOLDPRES/. Problemele și necesitățile refugiaților ucraineni, adăpostiți în localități din UTA Gagauz-Yeri, au fost discutate astăzi, într-o ședință de lucru la Comrat, unde s-au reunit mai multe organizații care oferă asistență refugiaților vulnerabili, printre care și Caritas Cehia, transmite MOLDPRES.

Printre necesitățile urgente, specifice sezonului rece, au fost identificate aprovizionarea cu medicamente, îmbrăcăminte pentru iarnă și sprijin financiar privind încălzirea locuințelor.

Vasile Vasiliev, directorul de țară Caritas Cehia, a menționat că în perioada următoare refugiații vor beneficia de vouchere pentru medicamente și pentru haine călduroase.

„De asemenea, suportul în numerar, în valoare de 2.200 de lei (peste o sută de euro), distribuit lunar și acordat refugiaților eligibili din UTA Găgăuzia, urmează să fie suplinit cu încă 700 de lei – un ajutor pentru încălzirea locuințelor pe timp de iarnă”, potrivit sursei citate.

Foto: Caritas Cehia

img22008363

img22008363

img22008363

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!