ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret a ajuns la ediţia a XXIV-a

17:11 | 28.11.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. După o pauză de doi ani, cauzată de criza pandemică, în preajma sărbătorilor de iarnă, revine Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, care se organizează la Chișinău anual începând cu 1997. Astfel, în perioada 1-4 decembrie, la Centrul Internaţional de Expoziţii MOLDEXPO, în Pavilionul Central, se va desfăşura ediţia a XXIV-a a Salonului nominalizat, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Eugenia Bejan, directoarea Bibliotecii Naționale pentru Copii ”Ion Creangă”, unul dintre organizatorii evenimentului, a menționat că este timpul și locul unde fiecare poate găsi cadoul perfect pentru cei dragi – o carte! Salonul se va deschide pe 1 decembrie la ora 10.00 și va putea fi vizitat gratuit în 1-3 decembrie între orele 10.00-18.00 și pe 4 decembrie între orele 10.00-17.00.

Potrivit sursei citate, la ediţia curentă participă 17 expozanți, edituri și difuzori de carte, care propun o ofertă bogată de peste 50 de mii de cărți pentru copii și tineri în diverse limbi, ficțiune și non-ficțiune. În cadrul Salonului vor avea loc lansări de carte (peste 40 de titluri), concursuri de lectură, ateliere de creație, Forumul copiilor – laureați ai Concursului republican de book trailere #PriveșteCitește, un eveniment de prezentare a Programului național Voucher Cultural, Conferința internațională Lectura și educația timpurie și alte evenimente. Un moment distinct al Salonului este dăruirea cărții-surpriză „Radu, bunica și câinele Bumbu” de Spiridon Vangheli tuturor copiilor, care vor vizita manifestarea. Cartea va ajunge în 15000 de familii. Festivitatea de premiere a laureaţilor Salonului va avea loc la 4 decembrie, ora 12.00.

Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret este un proiect organizat de Secția Națională IBBY cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și în parteneriat cu Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Uniunea Editorilor, Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiștilor Plastici, CIE Moldexpo.

Scopul acestui proiect este de a stimula interesul pentru lectură și cunoaștere prin valorificarea şi promovarea cărţilor pentru copii şi tineret atât la nivel național cât şi internațional, precum și prin susținerea şi promovarea scriitorilor, ilustratorilor, traducătorilor, editorilor.

img22009081

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!