ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a discutat la MAEIE cu delegația Ministerului francez al Forțelor Armate

08:26 | 22.12.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a primit la MAEIE delegația Ministerului francez al Forțelor Armate condusă de Guillaume Ollagnier, șeful departamentului pentru relații internaționale și strategie. La întâlnire a participat și ambasadorul Franței în Republica Moldova, Paul Graham, a relatat pentru MOLDPRES Biroul de presă al MAEIE.

Șeful diplomației moldovenești a salutat vizita delegației în Republica Moldova și a subliniat importanța acesteia în contextul obiectivului de consolidare a capacităților de apărare și securitate al țării noastre.

„Vizita este rezultatul concret al înțelegerilor noastre de la Paris în cadrul întrevederii comune cu ministrul Anatolie Nosatîi și ministrul Forțelor Armate al Franței, Sébastien Lecornu, și care vizează atât aprofundarea, cât și extinderea relațiilor moldo-franceze.

În cadrul întrevederii, am vorbit și despre procesul de reformă a armatei moldovenești și noi domenii de cooperare în sectorul apărării”, a declarat ministrul de externe Nicu Popescu.

Foto: MAEIE

img22009839

img22009839

img22009839

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!