ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Casa Guvernului va fi deconectată energia electrică în semn de solidaritate cu Ucraina

13:47 | 28.12.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 28 dec. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a anunţat în debutul şedinţei de astăzi a Executivului că joi, 29 decembrie, în Casa Guvernului va fi stinsă lumină, în semn de solidaritate cu poporul Ucrainei care suferă de la atacurile Rusiei asupra infrastructurii critice, transmite MOLDPRES.

„Este un act de susţinere prin care ne exprimăm solidaritatea cu Ucraina, arătând că suntem alături de poporul ucrainean în această perioadă care are de suportat frig şi întuneric în case, din cauza bombardamentelor rachetelor ruseşti asupra infrastructurii civile”, a declarat premierul.

Asemenea practici de deconectare simbolică a energiei electrice în susţinerea Ucrainei sunt aplicate de guvernele mai multor state.

Foto: Guvern

img22009991

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!