ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Marja maximă, aplicată pentru credite în Programul de stat „Prima casă”, rămâne de 3% și în 2023

14:50 | 28.12.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 dec. /MOLDPRES/. Mărimea marjei maxime, pe care creditorii o vor putea aplica pe parcursul anului 2023 pentru creditele garantate de către stat în cadrul Programului„ Prima Casă” va constitui 3%. Aceasta se va aplica pentru contractele de credit încheiate, începând cu data de 1 ianuarie 2023. Un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens a fost aprobat astăzi de Executiv, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Marja de 3% anual va permite băncilor finanțatoare participante în cadrul Programului de stat „Prima casă” să-și acopere costurile suportate pentru creditul ipotecar, precum și să acorde creditul Prima Casă pentru perioada de până la 25 ani, termen stabilit în conformitate cu cadrul normativ în vigoare. 

În anul 2022, marja maximă aplicată de către bănci a fost similară.

Programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018. În prezent, creditele ipotecare sunt acordate prin intermediul a șase bănci comerciale, fiind procurate 8097 de locuințe. 

Foto: Guvern 

img22010001

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!