ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În 2022, am readus R. Moldova pe harta diplomației internaționale, a declarat prim-ministrul Natalia Gavrilița

20:43 | 17.01.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. Realizările Guvernului în domeniul politicii externe au fost discutate astăzi în cadrul unui eveniment, organizat cu prilejul Zilei profesionale a Diplomatului. La ceremonie au participat prim-ministrul Natalia Gavrilița, șeful diplomației moldovenești, Nicu Popescu, Secretarul de Stat al Suediei, Diana Janse, șefi de cabinet, consilieri pentru politică externă, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

De asemenea, în cursul evenimentului, șapte tineri diplomați au depus jurământul după învestirea în funcție.

În luarea sa de cuvânt, Natalia Gavrilița a menționat că „2022 va intra în istoria Republicii Moldova ca anul în care a fost înregistrat cel mai însemnat succes diplomatic din cele peste trei decenii de independență - obținerea statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană. Aceste acțiuni au repus Moldova pe harta diplomației internaționale”, a declarat prim-ministrul.

„Vreau să menționez eforturile diplomatice ale echipei de integrare europeană, în frunte cu președintele Maia Sandu, care a convins toate statele membre ale Uniunii Europene să fie de acord cu această decizie. Mai mult, acest succes a fost dublat anul trecut și de decizia Comunității Politice Europene de a desfășura a doua sa reuniune, pe 1 iunie 2023, în Republica Moldova”, a spus șefa Cabinetului de miniștri. 

Natalia Gavrilița a apreciat și eforturile misiunilor diplomatice, în special ale celor din Ucraina, care și-au continuat activitatea neîntrerupt, în pofida amenințărilor generate de războiul din țara vecină, și au contribuit la menținerea păcii și stabilității în țară. 

„Sunt mândră că Republica Moldova a fost una din puținele țări care a menținut continuitatea activității diplomatice pe teritoriul Ucrainei după declanșarea războiului Federației Ruse împotriva vecinilor noștri.  Consulatul nostru de la Odesa a lucrat fără întrerupere în tot acest răstimp, iar diplomații din Kiev au rămas în capitala ucraineană chiar dacă alte ambasade își închiseseră deja porțile. În continuare, diplomații noștri din Ucraina se expun unor riscuri extraordinare, reprezentând un exemplu de dăruire și spirit de sacrificiu”, a mai spus prim-ministrul.

„Anul trecut, când războiul a revenit în Europa, noi am construit parteneriate puternice pe plan extern care ne-au permis să urmăm aceste obiective. Împreună cu președintele Maia Sandu, prim-ministrul Natalia Gavrilița, speakerul Igor Grosu și toată echipa de guvernare obținem rezultate concrete pentru cetățenii noștri, prin care mizăm pe consolidarea rolului și locului Republicii Moldova în Europa unită. Anul acesta vom păstra aceeași dinamică pentru edificarea unei Moldove mai democratice, mai prospere și mai europene”, a declarat vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

În cadrul evenimentului, au fost făcute bilanțurile activității MAEIE și trasate principalele priorități pentru anul curent. A fost menționată importanța desfășurării celei de-a doua reuniuni a Comunității Politice Europene, la Chișinău, pe 1 iunie 2023. La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene.

Foto: Guvern 

img23000353

img23000353

img23000353

img23000353

img23000353

img23000353

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!