ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 350 de antreprenori autohtoni vor participa la Expoziția jubiliară „Fabricat în Moldova”

11:28 | 26.01.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 26 ian. /MOLDPRES/. Circa 350 de agenți economici din țara noastră vor participa la cea de-a XX-a ediție a expoziției „Fabricat în Moldova”, care va fi organizată în perioada 1-5 februarie la „Moldexpo”, transmite MOLDPRES.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), Sergiu Harea, a declarat astăzi la o conferință de presă că participanții la expoziție își vor expune produsele pe o suprafață de aproximativ trei mii de metri pătrați, în două pavilioane ale Centrului „Moldexpo”. „După o pauză de doi ani, cauzată de pandemia de Covid-19, revenim în forță cu ediția jubiliară a celui mai așteptat eveniment expozițional al anului - Expoziția națională „Fabricat în Moldova”. Ediția din 2023 se așteaptă a fi una de amploare, datorită solicitărilor antreprenorilor autohtoni de a-și promova produsele și serviciile pe piața națională, dar și ale consumatorilor moldoveni de a putea procura produse calitative, la preț accesibil”, a afirmat Sergiu Harea. Acesta a adăugat că la eveniment sunt așteptați circa 50-60 mii de vizitatori. 

Printre participanți se numără și 40 de agenți economici autohtoni care vin pentru prima oară la eveniment. Expoziția va fi amplasată sectorial și în funcție de profilul de activitate al companiilor. Până în prezent, au confirmat prezența la eveniment delegații ale oamenilor de afaceri din mai multe țări, inclusiv România, Ucraina, Polonia, Croația, Japonia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Spania, Italia și Belgia.

În cele cinci zile ale expoziției, vor fi organizate mai multe evenimente, inclusiv un Forum în domeniul vinificației, Forumul de Afaceri Republica Moldova – România, mese rotunde, instruiri, întrevederi bilaterale. Noutatea acestui an va fi standul comun al companiilor italiene care au investit în Republica Moldova.

Directorul adjunct al ODA, Rodica Crudu, a spus că participanții la expoziție pot beneficia de compensații de 100% din taxa de participare, în limita a trei mii de lei, și subvenții în valoare de 50 la sută din costul spațiului expozițional, dar nu mai mult de cinci mii de lei.  

„Fabricat în Moldova” este evenimentul cu care debutează programul fiecărui an expozițional în Republica Moldova. Scopul principal al expoziției este de a susține producătorii autohtoni, a promova produsele competitive pe piața internă și externă, a atrage investiții și a intensifica dialogul public-privat.

Foto: CCI

img23000604

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!