ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu a participat la Mitingul de comemorare a victimelor Holocaustului

17:09 | 27.01.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 ian. /MOLDPRES/. Șefa statului a participat la evenimentul organizat astăzi în memoria celor șase milioane de victime ale Holocaustului - o tragedie nu doar a unei națiuni aparte, ci a întregii umanități. Numai în regiunea noastră și-au pierdut viața peste 300 de mii de evrei, rromi și oameni din alte grupuri, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„Din păcate, lecția Holocaustului încă nu a fost învățată. Și astăzi, ca și optzeci de ani în urmă, sunt oameni care neagă realitățile. Oameni care, dintr-un ciudat și fals instinct al autoconservării, din cauza unui soi de surzenie socială, preferă să creadă că nimic nu s-a întâmplat atunci, că nimic nu se întâmplă acum”, a spus președintele Maia Sandu. 

Șefa statului a mai punctat că astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de un vot comun contra răului. „Trebuie să spunem un NU hotărât extremismului, dezinformării, instigării la ură. Ne alăturăm campaniei globale #WeRemember de combatere a antisemitismului, intoleranței și xenofobiei pentru a nu permite urii să prindă rădăcini în țara noastră. Lecțiile trecutului trebuie învățate. Veșnică amintire victimelor Holocaustului și pace nouă, tuturor!”, a conchis șefa statului. 

Foto: Președinție

img23000665

img23000665

img23000665

img23000665

img23000665

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!