ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul se va reuni în ședință plenară la 2 martie

19:53 | 22.02.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Biroul permanent al Parlamentului s-a convocat astăzi în ședință și a completat ordinea de zi a ședinței plenare din data de 2 martie, relatează MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, pe ordinea de zi a fost inclusă examinarea, în a doua lectură, a mai multor inițiative legislative, care prevăd modificări la cadrul normativ privind regimul străinilor, la Legea cu privire la eficiența energetică, la Legea cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat etc.

Tot în ședința plenară de săptămâna viitoare va fi examinat proiectul de lege privind serviciile de finanțare participativă. Spre adoptare, în a doua lectură, vor fi propuse modificări la Legea cu privire la patenta de întreprinzător și la Legea privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare.

De asemenea, deputații vor audia Raportul auditului conformității asupra cheltuielilor și investițiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligații de serviciu public, precum și la întreprinderile înrudite. Totodată, în plenul Parlamentului vor fi examinate mai multe rapoarte ale Curții de Conturi.

Foto: Parlament

img23001465

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!