ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe persoane sunt cercetate pentru trădare de patrie și spionaj

09:13 | 23.02.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Serviciul Informații și Securitate /SIS/, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, au anunțat astăzi că investighează o rețea de agentură cu implicarea cetățenilor Moldovei și altui stat în acțiuni de trădare de patrie și spionaj, comunică MOLDPRES.

Potrivit SIS, cele cinci persoane – cetățeni ai Moldovei, dintre care două au fost reținute și plasate în arest în decembrie 2022, iar celelalte trei persoane au statut de bănuit, au fost cooptate de către exponenți ai serviciilor speciale dintr-un stat terț, cu rol de asistare a acestora, rol descris în Codul penal ca acțiuni care țin de „înfăptuirea activității dușmănoase împotriva Republicii Moldova”, inclusiv acțiuni de destabilizare și de schimbare a orânduirii constituționale în stat, prin violență.

Suplimentar, în baza probelor acumulate, în vizorul oamenilor legii sunt și cetățeni ai altui stat, cercetați pentru spionaj, care dirijau și finanțau activitățile subversive ale persoanelor din Moldova.

Conform sursei citate, acțiunile sunt investigate începând cu anul 2020, atât acțiuni planificate, cât și parțial realizate, care țin de facilitarea transferurilor financiare, incitarea urii interetnice, animarea spiritelor destabilizatorii și intoleranță față de anumite categorii de cetățeni, inclusiv recrutarea persoanelor pentru participarea la proteste în masă, de natură să degenereze în acte de violență în interesul unui stat străin.

Potrivit legii penale, faptele de trădare de patrie sunt pedepsite cu închisoarea de la 12 la 20 de ani.

img23001476

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!