ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Opt localități din nordul țării vor beneficia de finanțare de la stat pentru revitalizare

11:44 | 01.03.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Autoritățile publice locale din opt localități urbane din Regiunea de Nord a ţării urmează să depună până la 27 martie cereri de finanțare pentru proiecte de revitalizare, transmite MOLDPRES.

Potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, este vorba de municipiile Bălți și Soroca, orașele Drochia, Râșcani, Fălești, Dondușeni, Otaci și Sângerei, care au depus notele conceptuale în cadrul primei etape a Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor, propuse spre finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Astfel, în cadrul apelului competitiv, cererile vor fi depuse până în data de 27 martie 2023, la sediul ADR Nord, iar în cadrul apelului pe listă – până în data de 21 martie, la sediul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

„Scopul acestui concurs de proiecte este de a susține accelerarea dezvoltării socio-economice a orașelor, în special a orașelor-poli de creștere, capabile să susțină dezvoltarea în zonele rurale proxime”, a estimat directorul ADR Nord, Maria Prisacari.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în comun cu Agențiile de Dezvoltare Regională, a anunțat în noiembrie 2022 lansarea concursului de proiecte pentru dezvoltare urbană, destinat orașelor poli de creștere – Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Comrat, Cahul și autorităților administrației publice locale, cu statut de oraș sau municipiu, care au aprobate Programe de Revitalizare Urbană. Concursul a fost realizat prin două apeluri lansate și desfășurate simultan: Apel pe listă – pentru care sunt eligibile orașele poli de creștere: Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Comrat, Cahul, cu propuneri de proiecte; Apel competitiv – pentru autoritățile administrației publice locale, cu statut de oraș sau municipiu, care au aprobate Programe de Revitalizare Urbană.

Foto: ADR Nord

img23001662

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!