ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor

11:40 | 05.03.2023 Categorie: Comunicate

Ministerul Finanțelor a lansat discuțiile pe marginea politicii fiscale și vamale pentru anul 2024

Chişinău, 5 mar. /MOLDPRES/. Ministerul Finanțelor a organizat vineri, 3 martie, o ședință cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a discuta despre prioritățile și obiectivele politicii fiscale și vamale pentru anul 2024.

După cum a anunțat ministrul Veronica Sirețeanu, se intenționează aprobarea proiectului politicii fiscale și vamale pentru anul viitor până la 1 iulie 2023, pentru a asigura realizarea normelor de punere în aplicare a acestora cu o rezervă de șase luni, cum este specificat în Codul fiscal și în Codul vamal.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții mediului de afaceri au înaintat ca propuneri: revizuirea mecanismului de impozitare a venitului investițional; revizuirea sistemului de plată a taxei pentru poluarea mediului și ajustarea formularului POLMED17; reformarea sistemului taxelor locale, pentru a oferi mai multă transparență și predictibilitate; revizuirea cuantumului la deducerea cheltuielilor pentru hrană și transport; lansarea unui nou calendar privind cotele accizelor pentru următorii 3-5 ani; oferirea unor stimulente fiscale pentru agenții economici care implementează economia verde etc.

Veronica Sirețeanu a ținut să menționeze că una din prioritățile politicii fiscale pentru anul 2024 este inițierea procesului de rescriere a Codului fiscal, de rând cu finalizarea ciclului de elaborare a cadrului secundar și terțiar ce rezultă din Codul vamal. Totodată, urmează a fi lansate o serie de grupuri de lucru tematice, la subiecte ce țin de documentarea fiscală a operațiunilor economice (deduceri ce țin de deplasări, delegări, reprezentanță etc.), precum și cele ce reies din prevederile politicii fiscale aprobate pentru 2023 (prețurile de transfer, nerezidenții, IFRS etc.). De asemenea, ministra a menționat despre relansarea activității consiliilor consultative create pe lângă Ministerul finanțelor (fiscal și vamal, de audit, de contabilitate etc.).

Reprezentanții mediului de business au apreciat deschiderea Ministerului Finanțelor și au comunicat intenția de a se implica plenar în acest exercițiu. 

Ministerul Finanțelor se ambiționează să elaboreze pentru anul viitor un document de politici fiscale și vamale care să contribuie la consolidarea veniturilor proprii și creșterea economică a Republicii Moldova, axat pe armonizarea legislației și pe facilități fiscale și vamale bine focusate.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!