ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șase angajați ai Agenției Servicii Publice au fost reținuți de CNA

10:58 | 28.03.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. Șase angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiile Bălți și Chișinău, au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, cele șase persoane ar fi acționat coordonat, iar lunar sumele colectate doar de pe zona de nord a țării ajungeau la 20 000 de euro – bani care erau transmiși unor responsabili de la Chișinău pentru acoperirea faptelor ilegale. Astfel, s-a reușit documentarea colectărilor sistematice, în sumă de 2500 de euro lunar, de către inspectori ai Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA)  din Bălţi. Ulterior, aceștia transmiteau suma menționată altui angajat, iar acesta, la rândul său, persoanei responsabile din ASP de la Chișinău. Astfel, în urma colectării banilor din mai multe raioane ale zonei de nord, suma finală se ridica la 15 000-20 000 de euro lunar.

Astăzi, au fost operate 19 percheziții în oficiile SÎTCCA Bălți, în automobilele și domiciliile angajaților suspectați de fraudarea examenelor pentru obținerea permiselor de conducere în schimbul unor mijloace financiare ilicite. În cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, copia buletinelor de identitate, bani în sumă de 30 de mii de euro, 20 de mii de lei, telefoane mobile și arme de foc, deținute ilegal.

În urma acțiunilor de urmărire penală, șase persoane au fost reținute, iar responsabilul ASP de la Chișinău a fost prins în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova. În automobilul acestuia, au fost depistați și ridicați 13 000 de euro, dosiți sub capota automobilului.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!