ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În acest an, 70 de acte UE din domeniul agroalimentar vor fi transpuse în legislația națională

15:25 | 28.03.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. Până la sfârșitul acestui an, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va transpune în legislația națională 70 de acte ale Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea la audierile publice organizate de Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, o prioritate a ministerului este armonizarea legislației. Pentru anul curent, au fost identificate 70 de regulamente și directive UE, iar 16 angajați din minister sunt antrenați în acest proces.

„Dincolo de cele nouă recomandări ale Uniunii Europene, ne dorim să înregistrăm și mai multe progrese. De aceea, ne dorim ca toate ministerele să fie proactive și să rămână focusate pe atingerea obiectivului de integrare europeană”, a menționat președintele Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană, Doina Gherman.

Totodată, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, s-a referit la progresele înregistrate în procesul de implementare a legislației comunitare. În premieră, Republica Moldova a fost listată pentru exportul în Uniunea Europeană al cărnii procesate de pasăre și al ouălor de consum. De asemenea, au fost transpuse peste 20 de regulamente și directive UE în domeniul sănătății și bunăstării animalelor, al identificării și trasabilității animalelor, pe segmentul medicamentelor de uz veterinar și al subproduselor de origine animală, care nu sunt destinate consumului uman.

La 4 martie 2022, R. Moldova a depus oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană. Ulterior, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Moldovei și a decis să-i acorde statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană. În acest context, Comisia Europeană a fost invitată să transmită Consiliului European un raport cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în avizul său din 17 iunie 2022, ca parte a pachetului periodic de extindere. Consiliul European va decide asupra etapelor următoare o dată ce vor fi îndeplinite toate condițiile.

Foto: Parlament

img23002484

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!