ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un Liceu din Bălţi a fost eficientizat energetic cu ajutorul UE

10:41 | 23.08.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. Elevii Liceului teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălţi vor învăţa în noul an de studii într-o clădire renovată energetic în cadrul unui proiect susţinut de Uniunea Europeană, care este la etapa de finalizare, transmite MOLDPRES.

În prezent, la liceu se desfășoară ultimele lucrări de renovare energetică a fațadelor blocurilor A și A2. Anterior, la instituția de învățământ au fost înlocuite geamurile vechi, a fost reconstruit acoperișul, au fost montate rețelele electrice și de alimentare cu apă, precum și sistemul de încălzire și cel de ventilare, potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.

În urma implementării integrale a proiectului, consumul anual normat de energie în instituția de învățământ se va reduce, potrivit estimărilor, cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 125 tone. Circa 960 de elevi și profesori și personal auxiliar vor beneficia de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studiu confortabil, indică sursa citată.

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic "Dimitrie Cantemir" din municipiul Bălți” este finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

Foto: ADR Nord

img23006663

img23006663

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!