ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 200 de tineri au aplicat la Programul de stagii plătite în serviciul public, lansat de Guvern

13:18 | 19.10.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Un număr de 189 de tineri au aplicat la Programul de stagii plătite în serviciul public, lansat recent de Guvern, transmite MOLDPRES.

Proba interviului se va desfășura pe data de 23 octombrie curent. Persoanele selectate în baza dosarelor vor fi informate suplimentar despre ora și locația unde se va desfășura interviul.

Tinerii care vor trece cea de-a doua probă, vor putea desfășura activitatea în cadrul Secretariatului Parlamentului, Aparatului Președintelui, Cancelariei de Stat, ministerelor și altor autorități administrative centrale. Statul va acorda stagiarilor o bursă lunară în valoare de 3000 de lei (150 de euro).

Programul de stagii plătite în serviciul public a fost lansat de Guvern la începutul lunii octombrie. La acesta pot participa studenții și absolvenții instituțiilor de învățământ din Republica Moldova.

După încheierea programului, participanții vor primi un certificat, iar cei care dețin diploma de studii superioare absolvite și vor finaliza stagiul complet de 720 de ore, fiind evaluați cu calificativul „foarte bine”, vor putea fi propuși spre numire într-o funcție publică de execuție. În acest caz, pentru angajare nu va fi necesară experiența profesională, nu va fi organizat un concurs și nu va fi stabilită o perioadă de probă. Perioada în care stagiarul a participat la stagiu se va lua în considerare la calcularea vechimii în muncă în cazul în care, în urma evaluării, i-a fost acordat calificativul „bine” sau „foarte bine”.

img23008220

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!