ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor

13:42 | 27.11.2023 Categorie: Comunicate

Un grup de tineri au vizitat Ministerul Finanțelor pentru a afla cum sunt gestionate bugetele locale

Chişinău, 27 nov. /MOLDPRES/.  Ministerul Finanțelor și-a deschis larg ușile pentru un grup format din cei mai activi tineri din opt localități din Moldova, dornici să cunoască mai multe despre gestionarea bugetelor locale. Sesiunea de educație financiară a fost organizată în cadrul Programului Comunitatea Mea și a reunit circa 30 de tineri din raioanele Căușeni, Râșcani, Glodeni, Fălești, Călărași, Florești și municipiul Chișinău.

Activitatea a fost moderată de specialiști din Ministerul Finanțelor cu o vastă experiență în planificare bugetară și politici fiscale. Astfel, tinerii s-au familiarizat cu principiile esențiale ale procesului bugetar la nivel local și au aflat mai multe informații despre veniturile proprii ale unităților administrative teritoriale, sistemul de taxe și impozite locale, cum se formează bugetul și cum se asigură transparența în acest proces.

Participanții s-au arătat entuziasmați de perspectiva cunoașterii sistemului bugetar, adresând mai multe întrebări relevante subiectului prezentat.

Acțiunea se înscrie în eforturile susținute ale Ministerului Finanțelor de a promova educația financiară în rândul tinerilor.

Notă: Comunitatea Mea este un program al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în domeniul guvernării locale. Acesta are scopul de a sprijini autoritățile publice locale pentru a deveni mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni.

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!