ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova va găzdui o conferinţă dedicată serviciilor publice

10:32 | 28.11.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Agenția Servicii Publice (ASP) și Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) vor găzdui pe 8 decembrie cea de-a III-a ediție a Conferinței științifico-practice, cu participare internațională, cu genericul „Alinierea serviciilor publice la așteptările mediului de afaceri și provocările tehnologice actuale”. Evenimentul va întruni reprezentanți ai autorităților publice, mediului academic și de afaceri, ai societății civile, experți din practica juridică și economică, transmite MOLDPRES.

„Conferința se va desfășura în format hibrid: cu participare fizică și online. Evenimentul va include prezentări, succedate de dezbateri interactive, sesiuni de întrebări-răspunsuri și discuții de grup. La Conferință se pot înscrie atât persoanele care doresc să susțină o lucrare științifică sau să abordeze o problemă de ordin practic, cât și persoanele care doresc doar să audieze dezbaterile. Termenul limită pentru înregistrare și depunerea rezumatelor – 28 noiembrie 2023. Termenul limită pentru înregistrare cu participare fără comunicări – 5 decembrie 2023”, indică Agenţia Servicii Publice.

Având în vedere obiectivul național de pregătire pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, care include și implementarea legislației europene din domeniul dreptului societăților comerciale în Republica Moldova, în cadrul conferinței vor fi discutate mai multe subiecte aferente domeniului.

Potrivit ASP, este vorba de consolidarea cadrului legal pentru promovarea mediului de afaceri și sectorului nonprofit; modernizarea dreptului societăților comerciale prin digitalizare și politici privind susținerea dezvoltării afacerilor; implementarea reformelor privind proprietatea efectivă: cadrul european și național; digitalizarea în domeniul serviciilor de licențiere și autorizare.

Evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al Programului de Reformă Instituțională și Structurală al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Moldova (MISRA).

img23009616

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!