ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Imnul Dezvoltării Durabile „Planeta albastră” de compozitorul Constantin Rusnac a fost interpretat la Geneva

13:25 | 18.12.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 18 dec. /MOLDPRES/. La ceremonia de închidere a Anului Internațional al Cercetărilor Fundamentale, care a avut loc zilele acestea la Geneva, a răsunat Imnul Dezvoltării Durabile „Planeta albastră” de compozitorul Constantin Rusnac, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, președintele AȘM, Ion Tighineanu, a afirmat că piesa ”Planeta albastră”, semnată de compozitorul Constantin Rusnac, Doctor Honoris Causa al AȘM, a fost selectată drept Imn al Dezvoltării Durabile în cadrul Consiliului Științific Internațional (ISC – International Science Council), care și-a desfășurat lucrările în perioada 12-14 mai la Paris. Înregistrarea lucrării a fost realizată de Orchestra Simfonică Națională a Companiei „Teleradio-Moldova”, sub bagheta prim-dirijorului și directorului artistic Gheorghe Mustea, membru titular al AȘM.

Potrivit sursei citate, imnul „Planeta albastră” a fost lansat în premieră la Academia de Științe a Moldovei în cadrul Conferinței Internaționale cu genericul „Științele Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă și Pace”, dedicată Anului Internațional al Științelor Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă, care a avut loc pe 28 septembrie 2022. ”Interpretarea Imnului Dezvoltării Durabile la Geneva este o promovare de excepție a imaginii Republicii Moldova la scară globală”, a subliniat președintele AȘM.

Compozitorii Gheorghe Mustea, membru titular al AȘM, și Constantin Rusnac, Doctor Honoris Causa al AȘM, secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO, au fost aleși în luna mai în calitate de membri ai Academiei Europene pentru Științe și Arte.

img23010271

img23010271

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!