ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poliția Națională a Republicii Moldova marchează 33 de ani de la înființare

20:07 | 18.12.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 dec. /MOLDPRES/. Astăzi, se împlinesc 33 de ani de la crearea Poliției Naționale a Republicii Moldova. Împreună cu președintele Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean a felicitat angajații instituției și a conferit mai multe Diplome de Onoare din partea Guvernului, în semn de recunoștință pentru serviciu ireproșabil, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Executivului.

Șeful Cabinetului de miniștri a evidențiat devotamentul și sacrificiul de care dau dovadă polițiștii, atunci când asigură liniștea cetățenilor din țara noastră și luptă cu atacurile hibride, intensificate în ultimii doi ani.

De asemenea, premierul a vorbit despre activitatea poliției în contextul parcursului european al Republicii Moldova și a menționat contribuția Uniunii Europene, a Statelor Unite ale Americii, României și a altor parteneri la crearea unei instituții puternice, în serviciul cetățenilor. Datorită suportului extern, poliția este  dotată cu echipamente speciale, mașini și tehnică de ultimă generație. Astfel, inspectoratele din țară devin mai moderne, iar calitatea serviciilor oferite oamenilor este în creștere.

„Pentru perioada următoare ne-am propus spre realizare două obiective – să creștem încrederea cetățenilor în poliție și să diminuăm timpul de intervenție. Sunteți în centrul instituțiilor responsabile pentru asigurarea ordinii și securității publice, iar de acum încolo avem și mai mult de muncit, inclusiv pentru integrarea țării noastre în Uniunea Europeană”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

img23010285

img23010285

img23010285

img23010285

img23010285

img23010285

img23010285

img23010285

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!