ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Anca Dragu va fi propusă pentru funcția de guvernator al BNM

10:32 | 22.12.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Azi, în plenul Parlamentului, o voi propune pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei pe Anca Dragu. Anunțul a fost făcut de speakerul Igor Grosu pe pagina sa oficială, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, Anca Dragu are o experiență importantă în sectorul financiar-bancar și în politici publice și aderare la UE.  Aceasta a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional și a fost ministru al finanțelor publice în Guvernul României. În 2020 a fost aleasă președinte al Senatului României.

“Am toată încrederea că Anca Dragu va construi o Bancă Națională a Moldovei independentă și integră”, a scris Grosu.

Fotoliul de guvernator BNM a rămas vacant aseară după ce Octavian Armașu a fost revocat din acest post de Legislativ.

img23010389

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!