ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chișinău a fost inaugurat Pomul de Crăciun

18:11 | 23.12.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. În Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din centrul capitalei a fost dat start sărbătorilor de iarnă, odată cu aprinderea luminilor și inaugurarea Pomului de Crăciun, informează MOLDPRES.

În cadrul evenimentului, a fost inaugurat Târgul de Crăciun, unde pot fi găsite obiecte de meșteșugărit și artizanat tradițional, suvenire, jucării, dar și produse alimentare ale producătorilor autohtoni. Totodată, în PMAN a fost amenajată Căsuța lui Moș Crăciun și alte zone pentru copii. La fel, au fost decorate cu luminițe mai multe unități de transport public.

Evenimentul dedicat inaugurării sărbătorilor de iarnă cuprinde un spectacol muzical-artistic, cu tematică de sărbători. Printre invitații speciali se numără interpretul Ștefan Bănică junior din România. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Chișinău.

Tot astăzi, va fi conectat iluminatul decorativ în sectoarele capitalei.

De asemenea, spectacole muzical-artistice vor fi organizate și pe 31 decembrie, în noaptea de Revelion, dar și pe 6 ianuarie 2024.

Anul trecut, în capitală, pomul de Crăciun și Târgul dedicat sărbătorilor de iarnă au fost inaugurate pe 17 decembrie.

img23010421

img23010421

img23010421

img23010421

img23010421

img23010421

img23010421

img23010421

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!